Fleshuri, crampeie din timpul festivalului si rupturi de melodie imi inunda mintea buimacita de o revenire mult prea brusca inapoi in abisul urbanului.

Amintirea serilor folk, a recitalurilor ce emanau caldura in noaptile racoroase de inceput de septembrie vor ramane din nou intr-un colt al sufletului meu… intr-un colt din care ma voi hrani atunci cand nevoia ne poveste a muntelui ma va infometa fara mila.

Gandurile aruncate inapoi… gandurile ce zburda la vibratia corzilor intinse de chitara vor fi precum un ocean de ambitie, un ocean cu apa dulce din care se va picura putere atunci cand ne vom crede neputinciosi. Va fi gandul aruncat inapoi ce imi va da speranta ce nu moare si puterea de a visa!

Anuntam la inceput de septembrie un festival al cantecului folk, al cantecului inaltat naturii, iubirii, muntelui si al celor ce inca mai descopera esenta lucrurilor mici si pline de simpltate. a fost… a fost o sarbatoare a prietenilor, a caldurii emanate din sufletul fiecaruia. a fost… un festival al bucuriei, al sperantei, al viselor aruncate spre cerul instelat in plina noapte. a fost o goana nebuna a timpului peste noi toti, cei ce am fost cu sufletul aproape de cantecul naturii, de cantecul iubirii si al muntelui.

Da, acul ceasului s-a rotit parca nebuneste in cele trei zile de sarbatoare a muzicii si a naturii. Serile prelungite in care cantecul de chitara ma guverna pareau atat de scurte, dar totusi indeajuns de lungi si interminabile ca eu sa visez… sa visez cu ochii deschisi la tot ceea ce inseamnau lucurile mici de care ma bucuram de fiecare data cand fredonam cate un vers nemuritor. Ma bucuram de fiecare data cand eram parte din multimea compacta ce forma un intreg sub cerul ce arunca peste noi lumina stelelor aproape stinse de atata armonie.

Orele de inaintea inceperii primului cantec pe scena, parca rupta dintr-o fila de poveste, erau din ce in ce mai apasatoare. Asteptam cu emotie inceputul oficial al festivalului atat de mult dorit. Asteptam ca… Floarea de Folk sa se deschida, sa ne bucure prin frumusetea ei muzicala… sa ne vrajeasca prin unicitatea ei si prin candoarea ascunsa sus, la munte.

Si in sfarsit… explozia de energie a inceput.Explozia cantecului de munte ne lovea pe toti, spargand inhibitiile fiecaruia, rupand zidurile cladite intre noi si lasand loc doar farmecului cantecului inaltat de cei ce iubesc viata, ce iubesc si respecta frumosul… de cei ce au descoperit esenta magica din care ne dau si noua cate putin, de fiecare data cand ne incanta prin maiestria vocii lor, prin maiestria ciupiturilor atente de chitara.

Frigul tanar de inceput de septembrie nu ma intimida sa parasesc armonia din care faceam parte. Ba mai mult, cu fiecare vers cantat ma legam parca si mai mult de tot ceea ce insemna floarea de folk.



Imi inunda mintea acum imagini remarcabile cu tot ceea ce s-a intamplat la noi, la Lolaia, acum cateva zile. Imi vin in minte multe ganduri, ma cutremura parca un fior atat de straniu, dar in acelasi timp placut. Privirea parca imi e ingreunata urmarind joaca literelor pe albul ametitor al monitorului… parca cineva imi sopteste sa-mi inchid ochii. Sa mai visez inca o data asa cum visasem in cele trei zile de sarbatoare a Retezatului.

Un moment de visare si… atmosfera de sarbatoare parca-mi inunda camera pustie. Parca aud strigatele de bucurie ale multimii la recunoasterea fiecarui accord dintr-un cantec ce scrie o legenda a folkului. Parca imi bat in crestet aplauzele pline de multumire ale celor ce iubesc cantecul naturii, al iubirii si al sperantei… folkul.

Imi pare atat de ciudat sa incerc sa iti descriu ceva ce…trebuie trait. Uneori toate cuvintele din lume nu pot descrie un singur sentiment. Uneori simplitatea regasita in mijlocul naturii nu poate fi descrisa nici intr-o mie de articole. Pentru mine, mereu regasita acolo sus, la munte. incerc sa-ti transmit o parte din bucuria mea, din atmosfera modelata de fiecare dintre noi in serile inchinate folkului la poalele Retezatului. La poalele paradisului niciodata pierdut, la poalele potecii ce te calauzeste spre infinit.

Atmosfera de care incerc sa iti vorbesc de mai bine de o duzina de randuri vroiam sa o fur, si de aceasta data, printr-o poza. Printr-o imagine statica… o imagine in care s-au impietrit amintiri, emotii si trairi sinistre. Cantam alaturi de cei prezenti, alaturi de artisti si deodata ma loveste un gand ce-mi pare pe moment inedit. scot repede camera foto si imortalizez momentul sperand ca, ajungand acasa, cu o simpla poza voi putea roconstitui ceea ce a insemnat prima editie , prima aparitie in natura a florii de folk. imi dadeam si eu seama ca…sunt absurda, ca nu pot fura acea clipa pe vecie, ca nu pot avea acele momente oricand vreau eu in zi…. Ma resemnam si ma bucuram de cadrul nocturn din care faceam parte.

Intr-un moment de visare vroiam sa fur din nou, printr-o poza, o parte din misterul ce invaluia Cirnicul inviat pe timp de noapte. stiam ca nu aveam cum sa duc acasa emotia ce ma cuprinsese cu bratele-i atat de puternice, dar totusi… speram sa pastrez mereu acea farama de sparanta, acea firmitura de bucurie si acea clipa de visare. Le voi pastra oare? Ne vom aminti oare? Va veti aminti oare de Retezat, speranta dintre ape…de Lolaia , mereu o farama de bucurie… de cerul instelat ce va oferea de fiecare data o clipa; o clipa de visare, numai a voastra.

Festivalul cu un nume atat de… solemn, “Floare de Folk” a insemnat sfarsitul unei veri in care am invatat zi de zi ce inseamna sa iubesti viata, ce inseamna sa iubesti frumosul, natura, muntele si lucrurile marunte. A fost finalul grandios al unei povesti soptite in acorduri de chitara, la caldura focului de tabara ce-si trimite vapaie lucitoare spre inaltul stelelor. Finalul unei povesti despre vara, munte si prieteni care mi-a reamintit inca o data ca… “voi ramane cu tine inca 2000 de ani”, ca “ a fost o noapte stranie”, ca “in seara asta lumea e a mea”, ca “tot ce-i al tau mi se cuvine mie”, ca “ploaia care va veni le va potopi pe toate”, ca ”pe Pamant avem de toate”… ca…“n-ai nevoie de foarte multe ca sa fi fericit”.

Punctul de sfarsit al articolului vreau sa fie, de aceasta data un link youtube. O filmare de la festival... un cantec pe versurile lui Emeric Imre si muzica Razvan Krivach care emana atat de multa emotie... un cantec despre Retezat, despre Cascada Lolaia, despre farmecul muntelui si despre noi, cei ce il iubim.

---

 More...